Cateva dintre poeziile scrise de mine:
O roza la al meu mormant
Cat de josnic este sa ma aflu inchisa in pamant
Cu viermi hranindu-se din ramasitele cadavrului meu
Sa nu-mi fi ramas vie macar o vaga amintire
O singura voce cunoscuta,un nume,un gand!
Imi privesc mainile reci,puse pe pieptu-mi ramas fara de suflare
Incerc sa ma ridic din acest trup mort ce-mi este ca un strain
Inchisoare pentru spirit,este viata dincolo de aceste ziduri amare
Dincolo de demonii ce ma sufoca,dincolo de franghiile ce ma tin
Implor trecatorii sa ma elibereze din acest lant al disperarii
Va strig in noapte alaturi de alte spirite hoinare
Doresc pana si o neinsemnata privire,mai apoi data uitarii
In schimbul infernului unor suflete ratacitoare
Ma intreb daca oare mai traiesc in gandurile cuiva
Ori daca cineva stie ca eu ma aflu captiva aici
M-ar alina oare daca as auzi lacrimi si suspine
Daca o biata faptura,vorbe de dor mi-ar striga?
Pesemne ca nimic nu este scris pe piatra mormantului meu
Pasamite sunt doar un cadavru uitat in bratele mortii
Nici eu nu imi mai pot aminti ce am fost,cine sunt eu
Sunt o alta neputincioasa victima a destinului,a sortii
O ultima dorinta de mi-ar putea fi indeplinita de-un calator
Sa imi fagaduiasca ca va pune o roza la al meu mormant
O frantura din ceea ce-i lumesc,cufundarea in abis sa-mi aline
Sa imi invie memoria cu al trandafirului dulce cant
Nu ma asteapta nimic in nefiinta si in nestire
Sau poate aceste crude chinuri sunt eterne
Oh,puneti o roza cand veniti la al meu mormant
Inviati-ma din aceste suplicii ce-mi par sempiterne
Decadenta
Cand vine toamna,iar totul este in agonie,muribund
Eu raman singura faptura vie,indurand strigate de ajutor
Placere macabra de a vedea muze gratioase cum se sting
Cum fiecare frunza se aduna in festinul celor ce acum mor
Cand vantul bate ceasul plecarii spre nefiinta
Trecand prin parul meu si ademenindu-ma sa il urmez
Atunci,cand cel mai sublim fapt este sa ai o constiinta
Voi ma implorati sa va ucid,a voastra durere sa v-o scurtez
Cand mirosul florilor uscate le vesteste sfarsitul
Cufundarea lor in abis imi invie amortitele simturi
Vocea-mi muta ma elibereaza acum din silentiu
Iar vederea-mi oarba se trezeste din asfintituri
Cand printre frunze cadavrul meu prinde viata
Atatea amintiri ce imi murdaresc mintea dispar
Un nou inceput,acum ma pot desfasura in singuratate
Prin ramasitele a ceea ce a fost odata un altar
Trup de fecioara
Trup de copila,trup sfant de fecioara
Acoperit de vesminte serafice,de-o nociva grandoare
Vipera a ispitei,ascunsa-n sanul tau bland
Marete ti-s buzele,in doru-ti sangerand
Grai al pacatului,spovedania aruncata-n uitare
Rugaminti spulberate,prea divina oroare
Povara lugubra,inchipuita-n suspine blestemand
Venerate ti-s placerile,dorinta nebinecuvantata nascand
Ori,copila,in van sunt regretele de care m-am temut
Nesabuiti au fost muritorii ce-au profitat de-a ta durere
In schimbul unor vorbe frumoase,tu le-ai oferit efemera placere
Iar puritatea atat de pretuita in mizerii lumesti s-a pierdut
Ultima zi din a mea salasluire
Se ivesc zorii prevestind ultima mea zi
Iar gandul sfarsitului imi imbata iarasi simturile
Cufundata-n tacere,vlastarul inselator al fricii
Imi rapeste luciditatea si-o ascunde-n tenebre
Clopotele bisericii parca se aud mai clar astazi
Iar cantecul pianului tau pare-un epitaf
O voce tulburatoare in minte-mi rasuna
Recitand un elogiu la al meu cenotaf
Imi inchid ochii si te vad intr-o rochie funebra
Cerand in lacrimi ca trupul meu mort sa fie incinerat
Iti simt durerea,a destinului jalnica marioneta
Cand fapturi vanitoase doresc ca al meu cadavru sa fie inmormantat
Miros pamantul proaspat,in care nemilosi m-ati aruncat
Supunandu-ma la aceasi soarta murdara ca si voi
Viermi defaimatori,din pricina voastra,m-au sfasiat
Dar eu inca zac,fara de suflare,in noroi
Ma intreb de este cu putinta sa-mi vad moartea?
Sa-mi simt si sa-mi aud sfarsitul?
Dar vai,morbidul astru al noptii a rasarit deja
Anuntandu-mi un sfarsit sinistru
Marturisirile unui compars
Elibereaza-ma din paginile propriei mele vieti
Permite-mi sa respir macar o data aerul vostru
Franghii din litere sunt ale captivitatii mele dovezi
Cand totul pare-un declin spre un poetic dezastru
Refuz sa cred ca tot ceea ce apreciez este scris pe hartie
Neg faptul ca tot ceea ce sunt este o bucata de pergament goala
Ma vestejesc intre copertile tale,reprezentand doar o trista poezie
Nimic mai mult decat un paragraf in venele caruia curge cerneala
Vorbele-mi sunt doar scrisori pierdute-n negura vremurilor
Vitalitatea-mi translucida exprimata doar in randuri
Fantoma vie inchisa-n sine,victima a gandurilor
A carei viata incepe-n cerneala si se sfarseste pe hartie
Teatru grotesc
Lumea este un teatru grotesc
Cu actori condamnati la vanitate
Atatea vorbe fara de substanta ce le rostesc
Unor figuranti cufundati in ambiguitate
Marionete manuite de convingerile altora
Cu pielea devenindu-le lemn pe zi ce trece
Stau aruncate intr-un colt,de ele insasi uitate
Primind chinurile pe care le merita
Un compars sta singur,nu rosteste o vorba
Glasul i-a fost stins,furat spre onoare
Iluzia ca nu joaca doar rolul unui om mizantropic
Este singurul lucru ce il fereste de disperare
O piesa de teatru,un haos lumesc
Pe care o scriem cu fiecare cuvant ce-l rostim
Roluri pe care le jucam doar pentru un timp
Acesta este teatrul grotesc in care traim
Fapturi din portelan
Frivole spirite,cu trupuri scaldate in candoare
Nevinovate dorinte,ce va ineaca in ingenuitate
Sublime vise,ce le nasteti in inchipuirea tinerilor trecatori
Taina sufletelor pure,ferite prin naivitate de orori
Ravne necuviincioase,cufundate in indulgenta
Iluzii mistuite de-o marsava realitate
Fara de sens,isi gasesc alinare in ignoranta
Traind in nestire,de ele insasi venerate
Papusi de portelan,captive in propria voastra inchisoare
Murdarite ca si noi toti de ceea ce-i lumesc
Cand a voastra fire este ceea ce va doboara
Cum mai puteti continua acest vis copilaresc?
Scrisoare catre un cadavru viu
Prea dragul meu cadavrul viu,iubita figurina,facuta din plamada moarta
Iti scriu aceste randuri marunte,in speranta ca-mi vei auzi vocea cruda
Si-ti vei aminti de ce-ai lasat in urma,dragostea noastra era o pictura,o arta
Caruia,fara o clipa sa te gandesti,i-ai rapit cea mai pretioasa piesa
I-ai rapit o piesa,fara de care tot echilibrul s-a sfaramat
Si am ramas printre cioburile trecutului,uitand de viitor
Viitor,de care,de buna voie ca o marioneta,condus te-ai lasat
Iar eu am ramas,neputincioasa,victima gandurilor
Ganduri despre cum as putea recupera aceea sacra piesa
Printre atatea cioburi triviale,eu caut sticla fina
Din franturi neinsemnate,murdare,se inalta semeata
Inecandu-ma din nou intr-o prezumtioasa amintire
Vina damnatului
Te-as ineca in sangele unui blestem cumplit
Ti-as scrijeli pe frunte vorbe acuzatoare,cuvinte de vina
Te-ar tortura puritanii,intr-un fel cum nimeni n-a mai fost chinuit
Si trupuri de fecioare ti-ar canta la harpa anii
Ti-ar arde trupul de viu cei pe care i-ai schingiuit
Iar victimele-ti moarte,prin amintirile lor,ti-ar devora sufletul
Oameni pe care i-ai omorat,copile pe care le-ai schilodit
Si te-ar pedepsi pentru astfel de crime,mai crud decat ar fi vrut-o
Iar moartea de aste chinuri groaznice nu te va elibera
Asa cum i-a crutat pe cei de tine osanditi
Fara ratiune umana si spiritul ti-l vor vrea
Sau ratiunea-i cea de care ei sunt atat de aspru chinuiti?
-Mori in singuratate,mori cum ai trait
Mori linistit,sa ucizi nu este un pacat
Esti o fiinta umana,animal osandit
Macabrul face parte din tine:Iata la ce esti damnat!
