Trandafirii negrii de noiembrie

Capitolul I

Soarele rece de iarna se ascundea dupa nori cenusii. Zapada cadea incet peste brazi si un mic sat aflat la poalele muntilor canadieni. Intr-un laborator subteran secret, o echipa de geneticieni incercau sa separe gene mutante pentru a crea cea mai puternica arma vazuta vreodata: un super soldat mutant. Au prelevat mostre de ADN de la mai multi mutanti, pentru a combina puterile acestora in mod convenabil. Tot ce mai trebuia era un embrion uman pe care sa inceapa testele.

La scoala profesoruli Charles Xavier lucrurile merg cum nu se poate mai bine. Intelegeti ce vreau sa spun… Logan s-a trezit morocanos, ca de obicei. Parul ii era zburlit, camasa pe jumatate scoasa din pantaloni, cureaua gresit incheiata si avea chef sa se ia de Scott cu sau fara motiv. Se indreapta incet spre sala de mese. La capatul coridorului il intalneste tocmai pe Scott.
-Neatza Logan
-Neatza si tie copilas, razpunse cu jumatete de gura
-Mai mai … te-ai trezit cu fata la perna mosule?
-Pe cine faci tu mos copilas? Poate ca sunt printre ultimii veniti la institut, dar am mai multa experienta decat tine.
-Esti insuportabil. Nu stiu ce s-ar face omenirea cu doi ca tine. Incep sa te urasc.
-Uraste pe cine vrei. Putin imi pasa.
Scott a plecat inspre camera lui in timp ce Logan era mandru de faptul ca a reusit sa il scoata din sarite din nou. Era o zi care pt el a inceput cu dreptul.

Intr-o localitate din Romania, doi tineri casatoriti au intrat intr-un cabinet medical particular. Femeia tinea de mana un copil de 4 ani si parea foarte fericita. Sotul ei o incuraja din priviri. O doctorita tanara si amabila a intrat in cabinet in urma lor.
-Sarah , ma bucur sa te revad, si pe tine la fel Sam. Ce mare a crescut Jason! E adorabil. Spuse doctorita zambind
-Alice, ce bine ca ti-ai pastrat pofta de viata, raspunse Sarah. Ai ramas asa cum erai in facultate.
-Intotdeauna sunt fericita cand pot sa ajut pe cineva. Tocmai despre asta este vorba. Ati venit pentru ultimele pregatiri nu-i asa?
-Da, sunt pregatita. Stiu ca am incercat si am epuizat toate posibilitatile, doar asta ne-a mai ramas.
-Intradevar inseminarea artificiala este ultima solutie. Esti sigura ca esti pregatita pentru asa ceva?
-Suntem pregatiti amandoi. Voi fi cei mai fericiti parinti daca i-am putea oferi un frate sau o sora lui Jason. Raspunse fericit Sam.
Dupa cateva zeci de minute cei trei au parasit cabinetul.
-Peste doua luni va trebui sa vi pentru acest pas. Pana atunci va trebui sa iei pastilele prescrise.
-Iti multumesc Alice. Ne vedem peste doua luni

Si acelasi soare rece de iarna scalda troienele depuse peste munti … geneticienii canadieni erau fericiti nu se stie din ce motiv …
Va urma

Capitolul II

Aproape un an mai tarziu copacii erau aurii si diminetile lasau o urma de bruma si un voal subtire si rece de ceata. Inca nu se luminase de ziua cand pe strazile pustii ale orasului aparu o silueta cenusie, dolofana. Se misca incet, cu greutate, si se parea ca incearca sa gaseasca pe cineva anume. Dupa mai multe ezitari a batut la usa unei case. Usa se deschise, si in prag aparu o femeie tanara, bruneta, cu parul lung si drept, ochii fermecatori si un suras deosebit de cald. Se parea ca femeia era insarcinata in ultimele luni.S-a uitat putin surprinsa la silueta din fata casei sale. Era tot o femeie, poate ceva mai tanara decat ea, cu parul blond-roscat, ochii albastri si o expresie oarecum deznadajduita. Purta o haina voluminoasa gri, si parca voia sa protejeze pe cineva sau ceva. Parea ca tine ceva in brate, acoperit ciudat de haina larga Dupa inca un schimb mirat de priviri, ciudatul musafir vorbi:
-Buna. Ma numesc Miranda Smith. Imi cer scuze ca va deranjez la ora aceasta, dar trebuie sa vorbesc urgent cu profesorul Isaac Avraham.
-Buna. Imi pare rau, dar profesorul Avraham nu mai este in viata. A murit acum sase luni intr-un accident. Mai traieste doar fiica acestuia, Alice, dar din pacate este plecata din localitate astazi.
Femeia se albi la fata la auziul acestor vorbe. Deznadejdea s-a transformat intr-o clipa in disperare. O lacrima se prelingea din ochii ei albastri si reci. O rafala de vant o invalui, si se auzi incet scancetul unui copil. Sarah a fost surprinsa, dar cu caldura a adaugat:
-Puteti ramane la noi pana cand doctorita Avraham se intoarce de la conferinta. Suntem prieteni de familie si se va trece pe la noi inainte sa plece acasa.
-Va multumesc mult. Mai ales ca nu aveam unde sa merg cu copilul pe o vreme ca asta.
In sufrageria lui Sarah era o atmosfera placuta. Aroma de ceai cald si vanilie se raspandea in intreaga casa. Miranda si Sarah stateau de vorba pe o canapea incapatoare si moale, in timp ce micutul dormea pe un fotoliu, acoperit cu paturi pufoase. A inceput sa planga. In timp ce Miranda il schimba, Sarah a observat un mic semn pe mana copilului, ca un tatuaj. “ E cam ciudat ca un copil de cateva luni sa aiba un tatuaj pe mana “ isi spuse aceasta, dar nu indrazni sa intrebe ce era cu semnul acela.
-Cum se numeste fetita? A intrabat intr-un final Sarah, inca socata de semnul vazut pe mana acesteia.
-Se numeste …. Aaaaaa …. Emily. Raspunse Miranda incurcata de intrebare
“ Ce mama nu stie numele fiicei sale?” se gandi Sarah. Lucrurile erau tot mai caudate si mai greu de inteles.
Usa s-a deschis, si o adiere rece a intrat odata cu Alice. In momentul in care a zarit-o pe Miranda, Alice sa ramas blocata. Nu stia ce sa zica, sau ce sa faca, dar surprindere si ingrijorare se citeau pe chipul ei …

Capitolul II (continuare)

Vantul umed de toamna scutura frunzele artarilor de langa baza militara din Canada. Inauntru era o agitatie neobisnuita. O multime de informaticieni cercetau amanuntit calculatoarele si arhivele, iar altii cautau prin dosare si sertare orice indiciu care sa le fie de folos. Intr-un birou ravasit si plin de oameni a intrat un barbat inalt, bine facut, cu parul roscat si o expresie plina de ura pe chip. Se adresa direct unui subaltern:
- Ati gasit ceva?
- Nimic pana acum domnule general. Nu a lasat nici un indiciu cu privire la locul und ar fi putut fugii.
- Cautati in continuare.
Apoi spuse in gand “ Mai intai accidental doctorului Avraham, iar acum fuga doctorului Smith. Lucrurile se duc naibii. Macar daca tarfa aia nu lua Proiectul Alpha cu ea. O voi cauta si in gaura de sarpe. O impusc cu mana mea cand o gasesc.”

Alice statea inca impietrita in fata Mirandei. Sarah privea alarmata si surprinsa, cand la una cand la alta, asteptand o vorba, un gest. Miranda si-a venit in fire si a incercat sa indrepte situatia inainte de a se da de gol:
- Alice, ma bucur sa te revad. Am venit aici cu o treaba urgenta, dar am aflat ca , din pacate domnul Avraham nu mai este printer noi.
Alice incerca si ea sa pastreze aparentele:
- Miranda, cat ma bucur sa te vad. Nu te-am vazut din ziua absolvirii. Am inteles ca ai plecat sa lucrezi in Statele unite.
- Da, am lucrat o vreme in America, dar m-am mutat cu sotul meu in Canada.
- Nici nu steam ca te-ai casatorit. Felicitari.
- Da, avem si un copil. De aceea te-am cautat. E vorba de fiica mea. Are nevoie de ajutorul unui medic specialist.
Sarah urmarea discutia. Lucrurile pareau sa se limpezeasca. A inceput sa creada ca nu era nimic ciudat, asa cum parea la inceput. Miranda a luat-o pe “Emily” in brate, si oarecum din gresala a facut ca Alice sa zareasca semnul de pe mana copilei. Alice s-a facut san nu observa, iar intr-un moment cand Sarah nu era atenta, a dat semn ca intelege foarte bine despre ce era vorba. S-a grabit sa ii vorbeasca lui Sarah:
- Sarah, iti multumesc ca ai gazduit-o pe Miranda. Acum este tarziu pentru mine, nu am dormit toata noaptea. Diferenta de fus orar m-a dat peste cap. Mai am ceva de lucru acasa. Miranda va locui la mine cat va fi necesar. Vino Miranda. Fetita ta trebuie consultata de urgenta.
- La revedere Sarah. Iti multumesc si eu inca o data. Putem pleca cand vrei tu Alice.
- Sunt incantata ca te-am cunoscut. Poti trece pe la mine cand vrei. Esti bine venita. Prietenii lui Alice sunt si prietenii mei. A spus sarah oarecum buimacita de situatie.
Miranda a luat fetita si impreuna cu Alice au plecat in liniste, asa cum au venit. Doar Sarah privea in urma lor pe strada incetosata. Urmele pasilor se stingeau incet in departare.

Continuare

Alice descuie usa unei case micute si dragalase de pe o strada oarecare de la marginea orasului. A deschis usa si a lasat-o pe Miranda sa intre, dupa care a intrat si ea, tragand in urma sa un geamantan nu foarte voluminos.au pasit intr-o sufragerie decorate in culori calde, de galben si oranj, cu mobilier din lemn de sterjar. Alice ii facu semn mirandei sa ia loc, dupa care spuse:
- Simte-te ca acasa. Fa-te comoda pana merg sa prepar cafea. Este timp destul sa vorbim, caci banuiesc ca e o poveste lunga.
- E mai lunga decat crezi, zise Miranda dupa ce s-a asezat comfortabil pe un fotoliu, cu Emily in brate.
In timp ce cafeaua era aproape gata, Alice se gandea daca sa ii spuna sau nu adevarul Mirandei. Era un secret prea bine pazit … “Sa risc sa ii spun sau nu? Ce se va alege de Proiectul Alpha? Ce se va alege de noi daca ne gaseste generalul Emerson? Orice ar fi, trebuie sa ii spun adevarul. E mai important decat orice sa tinem copilul departe de cei care l-ar putea folosi in scopuri rele…” A luat tava cu cestile si s-a intors in sufragerie. Miranda era inca speriata, iar Emily dormea liistita in bratele ei. Fara sa mai astepte, Miranda a inceput discutia:
- Am fugit aseara de la baza militara. Pentru ca am aflat abia acum adevarul. Am gasit un billet scris de doctoral avraham, pe vremea cand lucra la proiect. Pe el scria locatia unui dosar, bine ascuns de el in baza militara. Acolo era tot adevarul despre proiectul la care lucram. Se pare ca am gasit prea tarziu biletul.
- Ce scria mai exact in dosarul acela?
- Eu credeam ca Proiectul Alpha era doar cresterea si studierea unui mutant in conditii normale de viata, dar in dosar era scris adevaratul scop al proiectului. Credeam ca fetita e doar un simplu mutant. Acum am aflat adevarata ei putere.
- Inteleg. Dar de unde stiai unde sa vii? De ce nu ai ramas la baza, sa lucrezi pentru ei? De ce ai fugit cu copilul?
- Pentru ca am fost prima care a vazut acest copil dupa ce s-a nascut. E ca si cum ar fi copilul meu. Am avut grija de ea timp de 2 luni. Si vreau ca numele ei sa ramana Emily pentru totdeauna. Nu as fi suportat sa stiu ce ii faceau daca ramaneam acolo.
- Totusi asta nu explica cum de ai stiut unde sa vii? Tata nu a spus nimanui adresa mea, si nimeni nu stia ca are o fiica inafarza oamenilor care m-au vazut crescand alaturi de el si mama.
- La finalul dosarului era un alt billet. Era codat, iar o parte din ce scria s-a sters in timp. Era o parte de adresa. Adica numai tara si orasul. Nimic altceva. Mai scria doar ca in cazut in care voi lua o alta decizie, il voi gasi aici.
- Nu inteleg cum a putut tata sa lasa o adresa la indemana oricui. Daca gasea altcineva biletul totul era pierdut.
- Nu era posibil. Biletul era pentru mine. Sunt convinsa de asta.
Tristetea a pus stapanire pe ea. Nu putea spune ceea ce ea stia. Dar gandi .. “ stiu ca biletul era numai pentru mine. Pentru ca eu am nascut-o pe Emily … dar nu cred ca va sti vreodata ca eu sunt mama ei …” . Alice stia ce are de facut. Acum intelegea motivele tatalui ei si se hotari sa dezvaluie secretul.
- Miranda, trebuie sa cunosti pe cineva.
Se ridica , iar Miranda o urma pe treptele ce duceau la etaj. Alice deschise o usa si se auzi o voce glumeata de batranel nebun …